Sinus lifting - Dentotal Clinic

Servicii stomatologice Dentotal Clinic

Sinus lifting

Sinusurile maxilare se află în spatele obrajilor, sub ochi, în grosimea osului maxilar şi deasupra dinţilor superiori premolari şi molari. Sinusurile au două componente:
sinus lift inainte

  • două cavităţi în osul cranian, situate în stânga şi dreapta nasului – compartimente goale, pline cu aer.
  • membrană care tapează cavitatea asemenea unui balon. Această membrană sinusală sau Schneider este lipită de pereţii cavităţii şi are aspectul ”pieliţei de ou crud”. Interiorul acestui balon este adevăratul sinus. În mod normal sinusurile sănătoase au interiorul curat. Deseori, datorită infecţiilor rădăcinilor premolarilor şi molarilor, sinusurile se pot infecta. Atunci când peretele osos dintre sinus şi cavitatea bucală este foarte subţire (sub 8 mm), inserarea implantului devine imposibilă.

Inserarea unui implant de dimensiuni suficiente în zona posterioară a maxilarului cu resorbţia osoasă masivă este posibilă numai după realizarea unei intervenţii chirurgicale sinus-lifting (de ridicare a membranei sinuzale). De obicei acestă tehnică este necesară la pacienţii care au suferit extracţii dentare cu mult timp în urmă și în consecință sinusul maxilar a coborât ocupând locul dinţilor extraşi.

Sinus lifting – procedura

Sinus lifting  este o procedură chirurgicală aditivă care permite inserarea de os artificial sau natural prin ridicarea membranei sinusale.

sinus liftPentru a aprecia corect cantitatea de os existentă sunt necesare investigaţii de bază precum radiografia panoramică ce oferă o imagine de ansamblu şi CT-ul ( tomografia computerizată)  pentru o imagine mult mai detaliată a structurii și densităţii osoase.

Elevarea membranei sinusale se realizează prin două proceduri:

  • sinus lift intern
  • sinus lift extern

Sinus lifting intern

Elevarea membranei sinusale se realizează în aceeaşi şedinţă cu inserarea implantului. Această intervenţie se realizează când cantitatea de os alveolar este relativ suficientă şi este necesară o adiţie osoasă de 1-2 mm. Este o manoperă extrem de delicată ce presupune o dexteritate ridicată a chirurgului şi experienţă. Cu ajutorul unui instrument se apasă ușor membrana sinusală până când are loc ridicarea acesteia, apoi se introduce materialul de adiţie (substituent de os) în spaţiul creat şi la final se inseră implantul dentar .

Sinus lifting extern

Este recomandat în special în cazuri de resorbţie osoasă masivă, atunci când este necesară înlocuirea unui număr mai mare de dinţi. Materialul de substituţie osoasă este inserat printr-o fereastră laterală realizată în sinusul maxilar şi este protejat cu ajutorul unei membrane resorbabile de colagen. Aceste materiale biocompatibile aderă de osul existent şi se transformă în os după o perioadă de câteva luni (6-8 luni). După trecerea acestui interval de timp se va realiza inserarea implanturilor în osul nou creat. Există posibilitatea ca implanturile să fie inserate în aceeași şedinţă de sinus lift extern numai cu condiţia ca implantul să prezinte o stabilitate primară suficientă (să stea ferm în os).